Semnul că lucrurile erau pe cale să se destrame în Iran nu a fost atât revolta înăbușită a opoziției sau speranțele spulberate ale tinerilor însetați de libertate. Semnul prevestitor poate cel mai pregnant a fost prăbușirea unei bănci, scrie Wall Street Journal.
La sfârșitul anului trecut, Banca Ayandeh, condusă de acoliți ai regimului și care a suferit de pierderi de aproape 5 miliarde de dolari din cauza creditelor neperformante, a dat faliment. A fost preluată de stat, care a tipărit o sumă masivă de bani pentru a încerca să acopere deficitul. Măsura a îngropat problema, dar nu a rezolvat-o.
Cazul acestei bănci a devenit deopotrivă simbolul și catalizatorul unei prăbușiri economice care a general valul uriaș de proteste din ultimele două săptămâni și cea mai mare amenințare la adresa regimului de la fondarea Republicii Islamice, în urmă cu o jumătate de secol.
Falimentul acestei bănci a arătat limpede că sistemul financiar iranian, sub presiunea sancțiunilor, a creditării neperformante și a dependenței de banii inflaționiști, era aproape de colaps.
Criza a lovit în cel mai nepotrivit moment posibil. Credibilitatea guvernului iranian fusese deja afectată de războiul de 12 zile cu Israelul și SUA în iunie, care l-a pus într-o lumină proastă. În același timp, liderii iranieni refuzaseră să cedeze în negocierile privind programul nuclear, spulberând posibilitatea ridicării sancțiunilor.
Rialul, moneda națională, a intrat într-o nouă spirală descendentă iar țara nu avut instrumentele de a limita daunele. Măsurile SUA au blocat accesul Iranului la fluxul crucial de dolari din Irak, i-au redus semnificativ veniturile în valută forte din vânzările de petrol și i-au tăiat accesul la rezervele de valută de peste hotare.
După decenii de soluții ocolitoare și utilizarea unor fluxuri misterioase de numerar menite să mențină economia pe linia de plutire, Teheranul ajunsese într-o fundătură, fără instrumente reale de a aborda o criză economică ce se adâncea și a satisface nevoile de bază ale populației. Sute de comercianți, care de obicei nu se alătură protestelor, au ieșit pe străzile Teheranului pentru a-și striga disperarea.
Omul din spatele băncii Ayandeh
„Aceasta era o bancă bine conectată, coruptă etc., ceea ce a evidențiază faptul că sistemul bancar în sine este un canal pentru îmbogățirea celor cu relații”, a declarat Adnan Mazarei, fost director adjunct al Departamentului pentru Orientul Mijlociu și Asia Centrală din cadrul Fondului Monetar Internațional. Falimentul băncii a contribuit la ceea ce el a numit „un crescendo al pierderii legitimității regimului în urma atacului Israelului”.
Banca Ayandeh a fost fondată în 2013 de Ali Ansari, un om de afaceri care provine dintr-una dintre cele mai bogate familii din Iran și deține o vilă de milioane de dolari în nordul Londrei.
Din punct de vedere politic, este considerat apropiat de fostul președinte conservator Mahmoud Ahmadinejad.
Marea Britanie l-a sancționat pe Ansari anul trecut, la doar câteva zile după falimentul băncii, calificându-l un „bancher și om de afaceri iranian corupt” care a pus umărul la finanțarea organizației paramilitare Corpul Gardienilor Revoluției.
La acea vreme, omul de afaceri a spus că falimentul băncii s-a produs în urma unor „decizii și politici în afara controlului băncii”.
Ayandeh oferea printre cele mai mari rate ale dobânzii dintre toate băncile iraniane, atrăgând milioane de deponenți și împrumutându-se masiv de la banca centrală, care a tipărit bani pentru a menține instituția pe linia de plutire, au declarat economiștii. Ca și alte bănci iraniene aflate în dificultate, Ayandeh avea un număr mare de credite neperformante, acestea numărându-se printre factorii care au dus-o în cele din urmă la faliment.
Cea mai mare investiție a fost în Iran Mall, care s-a deschis în 2018. Proiectul a fost definit de opulență în exces, nejustificată într-un context al unei economiei stagnante. De două ori mai mare decât Pentagonul, clădirea este practic un oraș în oraș, cu propriul cinematograf IMAX, bibliotecă, piscine și complexe sportive, grădini interioare, un showroom auto și o sală a oglinzilor, inspirată de un palat imperial persan din secolul al XVI-lea.
Economiștii și oficialii iranieni au declarat că proiectul este un exemplu dezastruos de autofinanțare, banca lui Ansari împrumutând efectiv bani propriilor companii. În urma falimentului, un raport al agenției de știri semi-oficiale Tasnim, citând un înalt oficial al băncii centrale, a arătat că peste 90% din resursele băncii erau angajate în proiecte aflate sub propria sa administrare.
Guvernul iranian a cerut măsuri
Ayandeh a fost în vizorul unor politicieni conservatori și reformiști timp de ani de zile, aceștia insistând asupra închiderii băncii și avertizând că sprijinul acordat de banca centrală poate atrage o creștere și mai mare a inflației.
Aceste apeluri au atins apogeul la sfârșitul anului trecut. Șeful sistemului judiciar iranian, Gholamhossein Mohseni-Ejei, a cerut public băncii centrale în octombrie să ia măsuri, amenințând pe rețelele de socializare că va lua măsuri legale dacă autoritățile bancare nu intervin. Banca centrală a anunțat dizolvarea băncii a doua zi.
Guvernul a preluat datoriile băncii și a forțat-o să fuzioneze cu cea mai mare instituție de creditare, Bank Melli. Cel puțin alte cinci bănci iraniene se confruntă în prezent cu o soartă similară, potrivit economiștilor și unui oficial al băncii centrale. Printre acestea se numără și banca de stat Bank Sepah, una dintre cele mai mari din țară, care anterior absorbise alte bănci falimentare.
Directorul de supraveghere de la banca centrală a Iranului a numit anul trecut Ayandeh „o schemă Ponzi”.
„Este încă un exemplu al tipului de povești de corupție sau practici nedrepte care le dau multor iranieni de rând impresia că sistemul a fost manipulat împotriva lor sau cel puțin în favoarea unui număr mic de elite”, a declarat Esfandyar Batmanghelidj, director executiv al Fundației Bourse & Bazaar.
O criză amplă a sistemului financiar
Ayandeh s-a aflat în centrul a ceea ce economiștii consideră a fi o criză mai amplă a sistemului financiar, care s-a accelerat în urma reintroducerii sancțiunilor americane în 2018.
Băncile iraniene s-au bazat pe împrumuturi de la banca centrală printr-un mecanism de lichiditate de urgență care percepea rate mari ale dobânzii, dar acorda împrumuturi fără a solicita garanții. Băncile au investit apoi fondurile în mod imprudent, adesea acordând împrumuturi elitelor conectate pentru a se angaja în speculații și proiecte mari de construcții.
Banca centrală a tipărit bani pentru a finanța împrumuturile, în ciuda avertismentelor din partea oficialilor bancari și ai economiștilor privind alimentarea unui ciclu inflaționist, care slăbesc moneda.
Rezultatul: un sistem financiar instabil, dependent de stat, într-un moment în care Iranul urma să aibă parte de o serie de șocuri: valuri de sancțiuni, căderea aliaților regionali precum Hezbollah și regimul Assad din Siria și conflict direct cu Israelul și SUA. Începând cu 2019, guvernul controla efectiv aproximativ 70% din sistemul bancar iranian, potrivit unei analize realizate de Mazarei, fost oficial FMI.
„A întărit sentimentul că sistemul bancar este foarte, foarte fragil și vulnerabil”, a spus Mazarei. „Dacă ceva nu merge bine, se revine la portofelul public.”
Economia Iranului involuează de ani de zile, dar a avut cădere rapidă în ultimele luni
Moneda națională a pierdut 84% din valoare față de dolar în 2025. Prețurile alimentelor au crescut cu o rată anuală de 72%, aproape dublu față de media din ultimii ani. Țara se confruntă, de asemenea, cu o criză energetică și de apă, atât de severă încât președintele Masoud Pezeshkian a propus mutarea capitalei din Teheran, mai aproape de coasta Oceanului Indian.
Salariile nu au ținut pasul, iar creșterea accelerată a prețurilor i-a împins pe iranienii de rând la limită. Cu rialul depreciindu-se de la o oră la alta, proprietarii de magazine nu aveau cum să stabilească prețurile. Importatorii pierdeau bani chiar înainte de a-și putea scoate mărfurile la vânzare.
„Clasa de mijloc iraniană a fost distrusă”, a spus o artistă în vârstă de 43 de ani, rezidentă la Teheran. „Când nu mai poți încerca nici măcar să obții mâncare, nu mai ai nimic de pierdut.”
Bugetul propus de guvern în decembrie a inclus o serie de măsuri de austeritate. Acesta prevedea eliminarea unui curs de schimb favorabil pentru importuri, eliminarea unor subvenții pentru pâine și vânzarea benzinei importate la prețurile pieței.
În total, a propus reducerea cu 10 miliarde de dolari a sprijinului guvernamental pentru populație și grupuri de interese cheie, cum ar fi importatorii, potrivit unei analize realizate de Bijan Khajehpour, partener manager al firmei de consultanță Eurasian Nexus Partners, cu sediul la Viena.
Bugetul a fost prezentat oficial parlamentului pe 23 decembrie, dar zvonurile despre un val de austeritate începuseră să circule, stârnind îngrijorări cu privire la noi dificultăți economice într-un moment în care rialul era deja în scădere.
Șocuri în lanț
Economiștii au explicat că s-a produs o furtună perfectă de presiuni - înăsprirea sancțiunilor internaționale, consecințele războiului de cu Israelul și proasta gestionare a economiei - șubrezeau capacitatea guvernului de a găsi rezolvare.
Înăsprirea sancțiunilor americane și europene a silit industria petrolieră iraniană să se bazeze pe o „flotă din umbră” de petroliere pentru a-și exporta marfa, ceea ce a însemnat că veniturile au ajuns mai degrabă la intermediari decât în vistieria statului și în economie.
O măsură a SUA împotriva spălării banilor de către băncile irakiene a privat Iranul de una dintre cele mai importante surse de dolari. Băncile irakiene erau cunoscute drept „plămânii” sistemului financiar iranian, oferind lichidități băncilor iraniene izolate.
Războiul din iunie cu Israelul a produs, de asemenea, un șoc sever, care a lăsat guvernul în situația de a crește cheltuielile de apărare pentru a-și reconstrui propriile capacități militare și a consolida aliați precum Hezbollah.
Presiunea militară a început să crească din nou la sfârșitul anului, după o pauză de șase luni. SUA și Israelul au avertizat asupra unor noi atacuri legate de programul de rachete al Iranului, o amenințare accentuată de raidul american asupra Caracasului soldat cu capturarea președintelui Venezuelei la începutul lunii ianuarie.
Temerile legate de un nou atac au accelerat o scurgere de capital din Iran. Iranienii au renunțat la rial și și-au transferat banii în valută străină, aur și active precum criptomonedele.
Djavad Salehi-Isfahani, economist la Virginia Tech, a estimat că exodul total de capital se situează între 10 și 20 de miliarde de dolari, creând ceea ce el a numit „o situație proastă care nu pare sustenabilă”.
Penele de curent prelungite, agravarea crizei apei și moneda devalorizată au alimentat în rândul multor iranieni impresia că statul începe să falimenteze.
Guvernul a încercat să calmeze protestatarii prin introducerea unei subvenții lunare de 10 milioane de riali de persoană - aproximativ 7 dolari - și promițând să combată inflația. Guvernatorul băncii centrale a Iranului a demisionat la sfârșitul lunii decembrie, fiind înlocuit de Abdolnaser Hemmati, fostul ministru al economiei, care fusese destituit de parlament anul trecut, în timp ce țara intra în criza valutară.
Nu a funcționat. Protestele izbucnite la sfârșitul anului au luat amploare de atunci, extinzându-se în zeci de orașe din întreaga țară. Mii de oameni au protestat în ultimele zile, în ciuda unei blocade a comunicațiilor și a unei represiuni guvernamentale tot mai sângeroase, în urma căreia sute de oameni au fost uciși, potrivit grupurilor pentru drepturile omului.
Indiferent de cum se vor sfârși protestele, presiunea asupra regimului din cauza problemelor financiare înrădăcinate nu va dispărea.
„Dacă ar fi putut să scape cu bani, ar fi făcut-o înainte și nu ar fi trebuit să recurgă la acest tip de violență”, a declarat Erik Meyersson, strategul șef pentru piețele emergente de la banca suedeză SEB. „Asta complică lucrurile pentru regim.”
Sursa: Adevărul
